27.01. Despre sfinţita liniştire a trupului şi a sufletului

Partea I

1) Noi cei ce sîntem ca nişte robi cumpăraţi şi supuşi ai nelegiuitelor patimi, cunoaştem prin aceasta destul de bine şi pe robii şi chipurile şi poruncile şi vicleşugurile duhurilor ce stăpînesc peste ticălosul nostru suflet. Dar sînt alţii, care au fost luminaţi despre uneltirile lor prin lucrarea Duhului Sfînt şi prin izbăvirea de ele. Unul îşi dă cu socoteala despre tihna sănătăţii din durerea bolii în care se află, altul înţelege tristeţea bolii din bucuria stării de sănătate în care se află. Noi, ca nişte neputincioşi, ne-am temut să vorbim (să filozofăm n.tr.) în acest «Cuvînt» despre limanul liniştii, ştiind că totdeauna se află un cîine oarecare în trapeza bunei obşti şi încearcă să răpească din ea o bucată de pîine, sau sufletul, şi purtîndu-l în gură să fugă de acolo şi să-l mănînce în tihnă. De aceea, ca să nu fim în «Cuvîntul» nostru ca acest cîine şi să nu dăm prilej să fie aşa, celor ce caută prilej, am socotit că nu e îngăduit să vorbim acum despre pace ostaşilor Împăratului nostru, aflaţi cu tot sufletul în război. Ci să spunem numai atîta, că celor ce luptă cu tărie li s-au împletit cununile păcii şi ale liniştii. Deci vom spune puţine cuvinte despre linişte, în chip de discernămînt, ca să nu întristăm pe vreunii că am părăsit «Cuvîntul» la mijlocul lui, fără nici o silinţă de a încerca să spunem ceva despre ea.

2) Liniştirea trupului este ştiinţa şi buna aşezare a purtărilor şi a simţurilor lui. Iar liniştirea sufletului este conştiinţa gîndurilor şi cugetarea nefurată. Prietenul liniştii este gîndul bărbătesc şi hotărît care stă neaţipit în poarta inimii şi omoară sau alungă gîndurile care vin 823. Cel ce se linişteşte întru simţirea inimii cunoaşte ceea ce s-a spus. Iar cel ce este încă prunc nu cunoaşte aceasta. Cel ce se bucură de linişte şi de cunoştinţă (isihastul cunoscător n.tr.) nu are nevoie de cuvinte. Căci îşi luminează cuvintele din fapte.

3) Începutul liniştirii stă în alungarea zgomotelor ca a unora ce tulbură adîncul. Iar sfîrşitul ei stă în a nu se teme de zgomote, ci în a fi nesimţitor la acestea.

4) Înaintînd, cel ce se linişteşte nu înaintează cu cuvîntul, ci este, blînd şi întreg, casă a iubirii. El e anevoie de urnit la cuvînt şi de nemişcat spre mînie. Dar şi lucrul dimpotrivă e vădit.

5) Cel ce se linişteşte, se sîrguieşte să închidă netrupescul în casa trupească, ceea ce e un lucru preaminunat 824.

6) Pisica pîndeşte şoarecele şi gîndul celui ce se linişteşte, şoarecele cunoscut cu mintea. Nu respinge pilda mai sus pusă. Iar de nu, încă n-ai cunoscut liniştea.

7) Monahul adevărat nu e ca un monah ce vieţuieşte cu alt monah. Căci monahul are nevoie de trezvie multă şi de minte neîmprăştiată. În lucrul dintîi e ajutat de multe ori de altul, iar în cel de al doilea îl ajută îngerul 825.

8) Puterile înţelegătoare liturghisesc împreună şi se mişcă în cel ce se linişteşte. Dar despre lucrul dimpotrivă voi tăcea826.

9) Adîncă e prăpastia dogmelor. Iar mintea celui ce se linişteşte sare fără primejdie în ele 827. Nu e ferit de primejdie cel ce înoată îmbrăcat; nici cel ce se atinge de teologie (de cunoaşterea lui Dumnezeu) stăpînit de patimă.

10) Chilia este îngrăditura trupului celui ce se linişteşte. Ea are înăuntru casa cunoştinţei.

11) Cel ce suferă de o boală sufletească şi se apuca de liniştire este asemenea celui ce sare din corabie în mare şi socoteşte că va ajunge pe o scîndură, fără primejdie, la uscat.

12) Celor ce se luptă cu lutul, le vine la timp potrivit liniştea în ajutor 828, dacă au şi un povăţuitor. Căci cel însingurat are nevoie de tărie îngerească. Dar cuvîntul meu priveşte pe cei ce s-au liniştit cu adevărat cu trupul şi cu duhul.

13) Isihastul care s-a lenevit va grăi lucruri mincinoase, îndemnînd pe oameni prin cuvinte cu două înţelesuri ca să-i oprească de la liniştire. După ce a părăsit chilia, învinuieşte pe draci şi a uitat că el însuşi s-a făcut sieşi drac.

14) Am văzut călugări ce se linişteau săturîndu-şi dorul lor aprins după Dumnezeu fără să-l sature şi aprinzînd foc din foc, dragoste din dragoste şi dor din dor 829.

15) Cel ce se linişteşte (sihastrul) este chipul pămîntesc al îngerului, care a eliberat din trîndăvie şi din moleşeală rugăciunea prin scrisoarea dorului şi prin literele sîrguinţei 830.

16) Cel ce se linişteşte (sihastrul) e cel ce strigă cu tărie : «Gata este inima mea, Dumnezeule !» (Ps. 56, 10 ; 107, 1). Cel ce se linişteşte (sihastrul) este acela care zice : «Eu dorm, dar inima mea veghează» (Cînt. Cînt. 5, 2).

17) Închide trupului uşa chiliei, şi cuvîntului uşa limbii, şi duhului (rău) uşa dinăuntru.

18) Liniştea mării şi arşiţa soarelui de amiazi pun la încercare răbdarea corăbierului; lipsa celor de trebuinţă vădeşte sîrguinţa celui ce se linişteşte. Cel dintîi pluteşte moleşit pe ape; cel de al doilea, trîndăvindu- se, se amestecă în mulţime831.

19) Nu te teme de ciocăniturile care te distrag. Căci plînsul nu ştie de frică, nici nu se sperie.

20) Cei a căror minte a învăţat să se roage cu adevărat vorbesc cu Domnul, ca cei ce stau de faţă cu Cel ce stă de faţă, ca cei ce grăiesc la urechea Împăratului. Cei a căror gură se roagă, se aseamănă cu cei ce cad la picioarele Lui de faţă cu sfatul întreg. Cei ce petrec în lume, îl roagă pe împăratul din mijlocul poporului întreg. De ai învăţat acest meşteşug, nu-ţi va fi necunoscut ceea ce-ţi spun.

21) Şezînd pe o înălţime, ia seama la tine însuţi, dacă te pricepi, şi atunci vei vedea cum, cînd, de cînd, cîţi şi care furi vin să intre şi să fure strugurii. Obosind de pîndă, ridică-te şi roagă-te. Şi iarăşi şezînd, ţine-te cu bărbăţie de lucrarea de mai înainte.

22) Cineva, care încercase lucrul acesta, voia să vorbească despre el în chip subţire şi amănunţit. Dar s-a temut ca nu cumva să-i facă pe lucrători să se lenevească şi pe cei ce doresc să se apuce de el, să-i alunge cu sunetul cuvintelor. Cel ce vorbeşte în chip subţire şi întru cunoştinţă despre liniştire ridică pe draci împotriva lui. Căci nimeni altul nu poate da pe faţă urîciunile acestora.

23) Cel ce a ajuns la linişte, a cunoscut adînc (abis) de taine. Dar n-a ajuns la aceasta dacă n-a văzut şi n-a auzit mai înainte zgomotele valurilor şi ale vînturilor şi n-a fost poate stropit de ele. Ceea ce am spus e întărit de marele apostol Pavel. Căci dacă nu ar fi fost răpit în rai ca în linişte, n-ar fi putut auzi cuvinte negrăite (II Cor. 12, 2) 832.

24) Urechea liniştii primeşte de la Dumnezeu lucruri minunate. De aceea şi în cartea lui Iov, această, prea înţeleaptă a spus : «Oare nu va primi urechea cuvinte minunate de la El ?» (Iov 4, 12).

25) Se linişteşte cel ce fuge fără ură de toate, aşa cum altul aleargă cu nepăsare spre ele. Acela nu voieşte să sufere vreo întrerupere în dulceaţa primită de la Dumnezeu.

26) «Mergi, vinde-ţi repede averile tale». Căci «vinde- ţi» cere timp. «Şi le dă săracilor» (Mt. 19, 21), ca să-ţi ajute prin rugăciune spre liniştire 833. «Şi ia-ţi crucea ta» şi purtînd-o prin ascultare şi răbdînd cu tărie povara tăierii voii tale, vino «şi-Mi urmează Mie» spre dobîndirea liniştii prea fericite şi te voi învăţa lucrarea şi vieţuirea nevăzută a puterilor înţelegătoare 834. Aceştia nu se vor sătura în vecii vecilor să laude pe Făcătorul şi nici cel ce a intrat în cerul liniştii, să laude pe Ziditorul. Nu se îngrijesc de cele materiale, cei nemateriali ; nici de hrană, cei nemateriali, dar întrupaţi. Nu simt, cei dintîi, plăcerea mîncării; nici cei de al doilea, nu au nevoie de făgăduinţa ei 835. Nu se îngri- jesc acolo de bani şi de avere ; nici aceştia de supărări din partea duhurilor.

Nu au cei de sus dorinţa după zidirea văzută; nici cei de jos care se liniştesc, pofta vederii sensibile. Nu vor înceta aceia să sporească în iubire. Nici aceştia să se întreacă în fiecare zi cu aceia. Nu le e necunoscută acelora bogăţia sporirii; nici acestora dragostea urcuşului. Nu se vor opri aceia pînă ce nu vor ajunge pe serafimi; nici aceştia nu vor obosi pînă ce nu se vor face îngeri 836. Fericit este cel ce nădăjduieşte. De trei ori fericit cel ce, voind, a ajuns înger.