26.03. Cuprinsul pe scurt al tuturor celor mai înainte spuse

Partea a III-a

1) Credinţa neclintită este maica lepădării. Dar e vădit şi lucrul dimpotrivă. Nădejdea neclintită este uşa nepătimirii. Dar e vădit şi lucrul dimpotrivă. Dragostea de Dumnezeu este pricina înstrăinării. Dar e vădit şi lucrul dimpotrivă.

2) Maica supunerii este dispreţuirea de sine şi dorinţa sănătăţii 807. Maica înfrînării e gîndul la moarte şi aducerea aminte statornică de fierea şi de oţetul Stăpînului. Ajutătoarea neprihănirii e liniştirea. Postul e potolirea fierbinţelii. Zdrobirea cugetului e potrivnica gîndurilor urîte.

3) Credinţa şi înstrăinarea sînt moartea iubirii de arginţi. Mila şi dragostea (lui Hristos) au predat trupul (morţii). Rugăciunea stăruitoare e pieirea trîndăviei. Aducerea aminte de judecată e pricinuitoarea rîvnei. Dragostea de necinstire e tămăduirea mîniei.

4) Cîntarea şi compătimirea şi neagonisirea sînt sugrumarea întristării. Neîmpătimirea de cele văzute e vederea celor gîndite808. Tăcerea şi liniştea sînt duşmanele slavei deşarte. Iar de te afli la mijloc, primeşte necinstirea.

5) Simţirile întristate tămăduiesc mîndria cea văzută. Dar pe cea nevăzută o tămăduieşte Cel dinainte de veacuri nevăzut. Căprioara ucide toate fiarele văzute ; iar pe cele gîndite le ucide smerenia 809. Ne este cu putinţă ca prin toate cele după fire să cunoaştem în chip vădit cele gîndite (inteligibile).

6) Precum e cu neputinţă şarpelui să se dezbrace de pielea sa cea veche, dacă nu intră printr-o crăpătură strîmtă, la fel şi noi nu putem lepăda vechile patimi ce ne stăpînesc şi vechimea sufletului şi veşmîntul omului cel vechi, de nu vom străbate calea cea strîmtă şi plină de necazuri a postului şi a necinstirii.

7) Precum păsările cele grase nu pot zbura spre cer, aşa nici cel ce-şi hrăneşte şi-şi slujeşte trupul său810.

8) Mocirla uscată nu mai place porcilor şi trupul veştejit nu mai odihneşte pe draci.

9) Precum mulţimea aşchiilor de multe ori înăbuşă şi stinge flacăra, pricinuind mult fum, aşa şi mîhnirea peste măsură face de multe ori sufletul fumegos şi întunecat şi usucă apa lacrimilor.

10) Precum arcaşul orb este neiscusit, aşa şi ucenicul ce se împotriveşte, se pierde811.

11) După cum oţelul călit poate ascuţi pe cel necălit, aşa fratele rîvnitor mîntuieşte de multe ori pe cel trîndav.

12) Precum ouăle păsărilor, încălzite în cuibar, nasc viaţă, aşa şi gîndurile nearătate se umplu de viaţă şi înaintează la fapte812.

13) Precum caii se întrec între ei alergînd, aşa obştea se stîrneşte pe ea însăşi.

14) Precum norii ascund soarele, aşa gîndurile rele întunecă mintea şi o pierd.

15) Precum cel ce a primit sentinţa şi merge spre pedeapsă nu vorbeşte despre teatre, aşa cel ce plînge cu adevărat nu-şi mîngîie pîntecele niciodată.

16) Precum săracii, văzînd vistierii împărăteşti îşi cunosc şi mai mult sărăcia lor, tot aşa şi sufletul, citind despre marile virtuţi ale părinţilor îşi face cugetul său şi mai smerit. Precum fierul, chiar fără să vrea porneşte spre magnet, atras cu sila în chip negrăit, aşa cei îmbibaţi de gînduri rele de mai înainte, sînt tiranizaţi de ele.

17) Precum uleiul potoleşte marea, chiar fără să vrea, aşa postul potoleşte fierbinţeala trupului chiar fără să vrea.

18) Precum apa strîmtorată ţîşneşte spre înălţime, aşa de multe ori şi sufletul strîmtorat de primejdii urcă spre Dumnezeu prin pocăinţă şi se mîntuieşte 813.

19) Precum cel ce poartă aromate, e dat pe faţă de mireasmă chiar fără să vrea, aşa cel ce are Duhul Domnului este cunoscut din cuvintele lui şi din smerenie814.

20) Precum soarele arată aurul scînteind, aşa şi virtutea îl face arătat pe cel ce o are 815.

21) Precum vînturile turbură adîncul (mării), aşa mînia, mai mult ca toate, turbură înţelegerea.

22) Precum ochiul, cele ce nu le vede, ci le ştie numai din auzite, nu pofteşte cu tărie să le guste, aşa şi cei neprihăniţi cu trupul au multă uşurare din aceasta.

23) Precum hoţii, văzînd armele împărăteşti zăcînd în oarecare loc, nu vin acolo nu din întîmplare, aşa şi cel ce şi-a unit rugăciunea cu inima, nu din întîmplare nu e jefuit de tîlharii cei gîndiţi (inteligibili).

24) Precum focul nu naşte zăpada, aşa nici cel ce caută cinstea aici nu se va bucura de cea de acolo.

25) Precum o singură scînteie arde, de multe ori, multă materie, aşa un singur bine poate să şteargă, de multe ori, mulţime de mari păcate.

26) Precum este cu neputinţă a omorî vreo fiară fără armă, aşa e cu neputinţă a cîştigă nemurirea fără smerenie.

27) Precum nu se poate trăi, după fire, fără mîncare, aşa nu poate fi fără grijă, cel ce voieşte să se mîntuiască, nici măcar un cît de scurt timp pînă la moarte.

28) Precum raza soarelui, intrînd în casă printr-o deschizătură, toate le luminează aşa de mult, că se poate vedea plutind pînă şi cel mai subţire fir de praf, aşa şi frica Domnului ajunsă în inimă arată toate păcatele ei.

29) Precum aşa numiţii raci sînt uşor de prins, pentru că merg cînd înainte cînd înapoi, aşa sufletul care acum rîde, acum plînge, acum se ospătează, nu se poate folosi cu nimic.

30) Precum cei ce dormitează sînt uşor de prădat, aşa sînt şi cei ce se îndeletnicesc cu virtutea în apropiere de lume.

31) Precum cel ce se luptă cu leul, dacă-şi rătăceşte ochiul în altă parte, îndată se pierde, aşa şi cel ce se luptă cu trupul său, dacă-i dă odihnă acestuia.

32) Precum cei ce urcă o scară putredă se primejduiesc, aşa şi toată cinstirea, slava şi stăpînirea, opuse smeritei cugetări, doboară pe cel ce le are.

33) Precum este cu neputinţă celui flămînd să nu se gîndească la pîine, tot aşa celui ce se sîrguieşte să se mîntuiască, este cu neputinţă să nu se gîndească la moarte şi la judecată.

34) Precum apa şterge literele, aşa lacrima poate şterge greşalele.

35) Precum unii, în lipsa apei, şterg literele în alte chipuri, la fel sufletele lipsite de lacrimi, şterg păcatele şi le rad prin întristare, suspine şi multă mîhnire.

36) Precum mult gunoi pricinuieşte mulţime de viermi, aşa multa mîncare pricinuieşte multe căderi şi gînduri şi visuri urîte.

37) Precum orbul nu vede să umble, aşa cel trîndav nu poate vedea şi face binele.

38) Precum cel cu picioarele legate nu poate umbla uşor, la fel cei ce adună bani nu pot urca la cer.

39) Dacă rana fierbinte este uşor de vindecat, cu ranele învechite ale sufletului se întîmplă dimpotrivă şi greu se vindecă, dacă se mai vindecă peste tot.

40) Precum cel pe moarte nu poate umbla, aşa cel deznădăjduit nu se poate mîntui.

41) Cel ce are credinţă dreaptă, dar săvîrşeşte păcate, este asemenea feţei fără ochi.

42) Cel ce nu are credinţă, dar poate face unele lucruri bune, este asemenea celui ce scoate apă şi o varsă într-un vas găurit816.

43) Precum corabia care are un bun cîrmaci ajunge neprimejduită la liman cu ajutorul lui Dumnezeu, aşa şi sufletul care are un păstor bun urcă uşor la cer, chiar dacă ar fi săvîrşit foarte multe rele.

44) Precum cel ce nu are povăţuitor, uşor se rătăceşte pe drum, chiar de ar fi foarte chibzuit, aşa şi cel ce-şi face drumul călugăriei în chip liber, uşor se pierde, chiar dacă ar cunoaşte toată înţelepciunea lumii817.

45) Cînd cineva e neputincios cu trupul şi a săvîrşit păcate grele, să umble pe drumul smereniei şi al însuşirilor acesteia. Căci altă mîntuire nu va afla.

46) Precum cel ce a bolit de o boală lungă nu poate agonisi sănătatea într-o singură clipă, aşa nu pot fi biruite patimile, sau patima, dintr-odată. Să ai ca semn al oricărei patimi şi al oricărei virtuţi mărimea ei, şi-ţi vei recunoaşte sporirea.

47) Precum se păgubesc cei ce schimbă aurul pe lut, aşa, şi cei ce descriu cele duhovniceşti în public de dragul celor trupeşti.

48) Iertare au dobîndit mulţi în scurtă vreme, dar nepătimire, nu. Căci aceasta are nevoie de timp mult, dar şi de Dumnezeu.

49) Să cercetăm care animale sau păsări ne pîndesc în vremea semănăturii, care, în vremea înverzirii şi care, în vremea secerişului, ca să punem şi cursele potrivite.

50) Precum nu e drept ca cel cuprins de friguri să se omoare, aşa nu trebuie să deznădăjduiască cineva, pînă la ultima răsuflare.

51) Precum e un lucru ruşinos, ca cel ce l-a îngropat pe tatăl său să plece de la înmormîntare la nuntă, aşa e nepotrivit celor ce plîng pentru căderi, să caute cinstire, odihnă sau slavă de la oameni în veacul de acum.

52) Precum într-un fel sînt locuinţele cetăţenilor si in alt fel ale celor osîndiţi, aşa cu totul deosebită trebuie să fie starea celor ce plîng pentru vinovăţiile lor, faţă de a celor nevinovaţi.

53) Precum pe ostaşul care a primit răni grele în făptura lui în vremea războiului, împăratul nu porunceşte să-l scoată din oaste, ci mai degrab să-l înainteze în grad, aşa îl încununează Împăratul ceresc pe călugărul care a suportat de la draci primejdii multe818.

54) Simţirea sufletului este o însuşire a lui, iar păcatul e pălmuirea simţirii819. Simţirea de sine pricinuieşte oprirea păcatului sau micşorarea lui, iar ea e fiica conştiinţei. Iar conştiinţa este cuvîntul şi mustrarea păzitorului dat nouă la botez. De aceea pe cei neluminaţi (nebotezaţi) nu-i vedem atît de mult cu sufle- tele împunse pentru faptele păcătoase, ci cu mult mai puţin 820.

Iar micşorarea păcatului naşte înfrînarea de la e l ; şi înfrînarea de la păcat e începutul pocăinţei821. Începutul pocăinţei e începutul mîntuirii; iar începutul mîntuirii este intenţia cea bună. Intenţia cea bună este maica ostenelilor; iar începutul ostenelilor sînt virtuţile. Începutul virtuţilor e floarea lor; iar floarea virtuţii este începutul lucrării. Fiica virtuţii este lucrarea în continuare. Iar rodul şi fiica unei cugetări mai continue la virtute este deprinderea. Iar fiica deprinderii este calitatea bună a fiinţei.

Iar calitatea binelui este maica fricii 822. Frica naşte, la rîndul ei, păzirea poruncilor cereşti şi pămînteşti. Iar păzirea poruncilor este dovada iubirii. Începutul iubirii este mărimea smereniei. Iar mărimea smereniei este fiica nepătimirii. Agoniseala acesteia este plinătatea iubirii, sau desăvîrşita sălăşluire a lui Dumnezeu în cei curaţi la inimă, din pricina nepătimirii. Pentru că aceştia vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8).

A Lui fie slava în veci. Amin.