1) Mulţi dintre dascălii înţelepţi după tiranul de care s-a vorbit înainte, au obişnuit să înfăţişeze pe dracul cel cu mii de capete, al iubirii de arginţi. Ca să nu schimbăm noi, neînţelepţii, această ordine, am urmat aceleaşi rânduieli şi reguli. De aceea vom grăi puţine despre această boală, dacă voiţi, şi apoi pe scurt despre felul însănătoşirii de ea.
2) Iubirea de arginţi este
- închinarea la idoli;
- fiica necredinţei,
- scuză mincinoasă pentru boli,
- prevestirea bătrîneţii,
- frică de secetă,
- vestitoarea foametei513.
(n.c. zgarcitul vede in sine numai trupul, de aceea cauta sa-si lungeasca viata cat mai mult)
3) Iubitorul de arginţi rîde de Evanghelii şi le nesocoteşte cu voia 514. Cel ce a dobîndit dragoste va risipi banii. Dar cel ce spune că acestea două pot vieţui împreună, se amăgeşte pe sine515.
4) Cel ce se plînge pe sine renunţă şi la trup. Cînd o cere timpul, nu-1 cruţă nici pe acesta516.
5) Nu spune că aduni pentru săraci. Căci cu doi bănuţi s-a cumpărat Împărăţia cerurilor (Lc. 21, 2)517.
6) Un iubitor de străini şi un iubitor de arginţi s-au întîlnit unul cu altul. Şi al doilea a numit pe cel dintîi om nechibzuit518.
7) Cel ce şi-a biruit această patimă, şi-a tăiat grijile. Cel legat de ea nu se va ruga niciodată în chip curat.
8) Începutul iubirii de arginţi e motivul milosteniei. Capătul ei ultim e ura faţă de săraci519. Cît timp aduna cineva banii, e milostiv. Dar cînd are banii, îi strînge în mîini.
9) Am văzut oameni săraci de bani, îmbogăţindu-se în vieţuirea celor săraci cu duhul. Aceştia au uitat de sărăcia lor de mai înainte.
10) Călugărul iubitor de, bani e străin de trîndăvie, aducîndu-şi aminte în fiecare ceas de cuvîntul apostolic: «Cel ce nu lucrează, nici să nu mănînce» (II Tes. 3,10). Şi iarăşi: «Mîinile acestea ale mele mi-au slujit mie şi celor împreună cu mine» (Fapte 20, 34).
11) Neaverea (sărăcia de bună voie) este
- lepădarea grijilor,
- lipsa de îngrijorare a vieţii,
- călătorie neîmpiedecată,
- înstrăinarea de întristare,
- credinţa în porunci 520.
-
(n.c. neagonisirea mintală este nepatimirea desavarsita la care ajungand, mintea pleaca din toate cele de aici)
12) Călugărul neagonisitor este stăpînul lumii 521. El a încredinţat grija (de sine) lui Dumnezeu şi prin credinţă pe toţi îi are robi 5 2 2.El nu va vorbi omului despre vreo nevoie a sa, iar cele ce îi vin le primeşte ca din mîna Domnului. Lucrătorul neagonisitor e fiul neîmpătimirii, socotind cele ce le are ca şi cînd n-ar fi ; şi sosind vremea retragerii din lume, toate le socoteşte ca pe nişte gunoaie. Iar dacă se întristează pentru ceva, încă n-a ajuns neagonisitor. Bărbatul neagonisitor e curat în rugăciune 523. Dar iubitorul de agoniseală se roagă chipurilor materiei 524.
13) Cei ce vieţuiesc în ascultare sînt străini de iubirea de arginţi. Căci, odată ce şi-au predat şi trupul lor, ce lucru mai au de agonisit pentru ei ? De un singur lucru se mai pot face vinovaţi: de strămutarea uşoară în alt loc.
14) Am văzut lucruri pentru care călugării răbdau să rămînă într-un loc. Dar eu i-am fericit pe cei ce schimbau locurile pentru Domnul, mai mult decît pe cei dintîi.
15) Cel ce a gustat din cele de sus dispreţuieşte cu uşurinţă pe cele de jos. Dar cel ce nu le-a gustat pe acelea se bucură de agoniseli 525.
16) Neagonisitorul fără judecată (n.c. risipitorul sau lenesul) suferă două vătămări : se înfrînează de la cele de faţă şi se lipseşte de cele viitoare 526. Să nu ne arătăm deci, o, călugări, mai necredincioşi decît pasările. Căci acelea nu se îngrijesc, nici nu adună527.
17) Mare este cel ce se leapădă cu bună credincioşie de avuţii. Dar e sfînt cel ce se leapădă de însăşi voia sa. Cel dintîi va lua însutit fie în bani, fie în daruri. Cel de al doilea însă, va moşteni viaţa veşnică.
18) Nu vor lipsi valurile din mare, nici mînia şi întristarea din iubitorul de arginţi.
19) Cel ce dispreţuieşte bunurile materiale, s-a izbăvit de judecăţi şi de certuri. Dar iubitorul de agoniseală se luptă pînă la moarte pentru un ac.
20) Credinţa adevărată curmă grijile ; dar aducerea aminte de moarte pricinuieşte lepădarea de trup.
21) Nu se află în Iov urmă de iubire de arginţi. Pentru aceea a rămas neturburat şi cînd s-a lipsit de avuţii.
22) Iubirea de arginţi este şi se numeşte rădăcina tuturor relelor (păcatelor). Căci ea a pricinuit ură, furtişaguri, pizmuiri, despărţiri, duşmănii, certuri, ţinerea de minte a răului, nemilostivirile şi uciderile.
23) Unii au mistuit cu puţin foc multă materie. Alţii printr-o singură virtute au scăpat de toate patimile amintite. Aceasta se numeşte nepătimirea. Dar pe ea au născut-o cercarea şi gustarea lui Dumnezeu şi grija de răspuns bun în ceasul ieşirii.
24) Celui ce a citit acestea cu toată luarea aminte nu i-a rămas neînţeles cuvîntul că lăcomia pîntecelui este maica tuturor relelor. Căci se spune că în naşterea ei vicleană şi blestemată de prunci, a doua fiică este piatra nesimţirii 528. Dar şarpele cu multe capete ale închinării la idoli m-a împiedicat să-i dau acesteia locul ei, adică al treilea cum a primit, fără să ştiu, la părinţii cei cu dreaptă socoteală în lanţul celor opt patimi.
După ce am isprăvit să vorbim potrivit măsurii despre celelalte, voim să grăim acum despre nesimţire, ca despre una care e a treia şi după naştere a doua. După ea vom vorbi apoi despre somn şi despre priveghere şi nu numai despre ele, ci vom spune puţine cuvinte şi despre frica copilărească şi nebărbătească . Iar aceste boli sînt ale începătorilor.
Iată altă luptă. Cel ce a cîştigat-o călătoreşte în chip nematerial la cer.
A fost lupta a şaisprezecea. Cel ce a biruit în ea a agonisit dragostea, sau a tăiat grija.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu