21. Despre slava deşartă cea cu multe chipuri

1) Unora le place să dea slavei deşarte un loc deosebit de mîndrie în înşirarea «Cuvintelor». De aceea şi spun că sînt opt gînduri conducătoare şi susţinătoare ale răutăţii. Grigorie Teologul şi alţii dintre învăţători le-au socotit pe acestea şapte. Eu urmez mai bucuros acestora. Căci cine mai are mîndrie după ce a biruit slava deşartă ? Ele au numai atîta deosebire între ele, cîtă are pruncul prin fire faţă de bărbat şi grîul faţă de pîine. Căci primul e începutul, iar al doilea sfîrşitul. Dar despre începutul şi plinătatea patimilor necuvioasei închipuiri de sine, vom vorbi pe scurt cînd va veni vremea. Căci cel ce încearcă să filozofeze despre acestea pe larg, este asemenea celui ce încearcă în zadar să cîntărească vînturile.

2) Slava deşartă este, după natură, schimbarea firii şi strîmbarea moravurilor555 şi pîndirea a ceea ce poate fi dispreţuit. Iar după calitate, este risipitoarea ostenelilor 556, pierderea sudorilor, pîndirea comorii, nepoata necredinţei, înaintemergătoarea mîndriei, înecarea corăbiei în port, furnica în arie 557. Ea e subţire, dar unelteşte împotriva a toată osteneala şi a tot rodul 558.

3) Furnica aşteaptă să se isprăvească strînsul griului şi slava deşartă să se adune bogăţia. Cea dintîi se bucură, ca să f u r e ; iar cea de a doua, ca să risipească. Duhul deznădejdii se bucură văzînd înmulţindu-se păcatul ; duhul slavei deşarte, văzînd înmulţindu-se virtutea. Căci uşa celui dintîi e înmulţirea ranelor; iar a celui de al doilea, e bogăţia ostenelilor 559.

4) Ia seama şi vei vedea această nelegiuită înflorind pînă la mormînt în veşminte, în mirodenii, în convoaie şi în altele 560.

5) În toate străluceşte soarele cu îmbelşugare. Şi de toate străduinţele se bucură slava deşartă. De pil- dă: sînt stăpînit de slava deşartă cînd postesc; dezlegîndu- l, ca să nu fiu cunoscut (ca postitor), iarăşi mă stăpîneşte slava deşartă, pentru modestia mea; îmbrăcîndu- mă în haine luxoase sînt biruit de ea, schimbîndu- le în haine nearătoase, iarăşi sînt stăpînit de ea; vorbind, sînt biruit de ea; tăcînd, iarăşi sînt biruit de ea561. Oricum voi arunca acest glob cu trei coarne, totdeauna unul stă drept şi el e cel din centru.

6) Iubitorul de slavă deşartă este un închinător la idoli. Părînd că măreşte pe Dumnezeu, voieşte să placă oamenilor şi nu lui Dumnezeu. Tot cel iubitor de arătare este iubitor de slavă deşartă562. Postul iubitorului de slavă deşartă este nerăsplătit şi rugăciunea lui neavenită. Căci pe amîndouă le lucrează pentru lauda oamenilor. Nevoitorul iubitor de slavă deşartă pierde îndoit : îşi topeşte şi trupul şi nici nu ia vre-o răsplată.

7) Cine nu va rîde de lucrătorul pentru slavă deşartă, care la cîntarea de psalmi e mişcat de către aceasta, fie să rîdă, fie să plîngă de toate ?

8) Dumnezeu ascunde de multe ori de la ochii noştri bunătăţile pe care le-am cîştigat. Dar omul care ne laudă, mai bine zis care ne amăgeşte, a deschis ochii noştri spre ele prin laudele lui. Însă deschizîndu-se aceştia, a dispărut şi virtutea 563.

9) Linguşitorul este slujitorul dracilor564, călăuza mîndriei, nimicitorul străpungerii inimii, pierzătorul bunătăţilor, cel ce abate pe alţii de la calea cea dreptă. «Cei ce vă fericesc pe voi, zice proorocul, vă amăgesc pe voi» (Is. 3, 12).

10) Ε propriu celor înalţi cu cugetul să rabde cu bărbăţie şi cu bucurie ocările; dar e propriu celor sfinţi şi cuvioşi să treacă nevătămaţi prin laude.

11) Am văzut pe unii plîngînd pentru că au fost lăudaţi; dar şi pe unii aprinşi de mînie, schimbînd, ca într-un tîrg, o patimă cu alta.

12) «Nimenea nu cunoaşte cele ale omului, decît duhul omului cel din el» (I Cor. 2, 11). Să se ruşineze deci şi să amuţească cei ce se pornesc să fericească pe alţii în faţă.

13) Cînd auzi că aproapele tău şi prietenul tău te vorbeşte de rău în lipsa ta, sau fiind tu de faţă, arată-i iubirea, lăudîndu-l 565.

14) Mare lucru e a scutura din suflet lauda oamenilor ; dar mai mare e a depărta lauda dracilor.

15) Smerită cugetare arată nu cel ce se defaimă pe sine ; căci cum nu se va răbda pe sine ? Ci cel ce ocărît fiind de altul, nu-şi micşorează dragostea faţă de acesta566.

16) Am băgat de seamă că dracul slavei deşarte insuflă unui frate gînduri şi le descoperă pe acestea altuia ; şi pe acesta îl face să spună aceluia cele ce sînt în inima lui, ca acela să se fericească pe el ca pe un mai înainte ştiutor al gîndurilor lui. Ba uneori se atinge blestematul şi de chiar mădularele trupului făcîndu- le să zvîcnească567.

Să nu-l primeşti pe altul cînd te îmbie cu episcopie, sau cu stăreţie, sau cu slujbă de învăţătură. Căci cu mare osteneală se alungă cîinele de la tejgheaua măcelăriei. Dar cînd acesta vede pe unii avînd puţină linişte, îndată îi îndeamnă să vie din pustie în lume. Du-te, zice, pentru mîntuirea sufletelor pierdute.

17) După cum altul este chipul arapilor şi altul al statuilor, altul e felul slavei deşarte al celor ce petrec in mînăstirea de obşte, decît al celor ce se află în pustie 568.

18) Slava deşartă iese înaintea mirenilor ce sosesc din lume în mînăstire şi mînă pe călugării mai uşuratici să iasă întru întîmpinarea celor ce sosesc; îi face să cadă la picioarele lor şi cel stăpînit de mîndrie se îmbracă în smerenie 569. Pe cei ce şed la masă (iubito- rul de slavă deşartă) îi îndeamnă să se înfrîneze şi pe cei mai de jos îi ceartă fără milă. Din cei ce stau la cîntare de psalmi, pe cei moleşiţi îi face bărbaţi, iar pe cei fără glas îi laudă ca avînd glas frumos şi pe cei ce dormitează îi laudă ca veghetori. Pe cel ce conduce rînduiala cîntării îl linguşeşte şi-l roagă să-i dea lui întîietatea; îl numeşte învăţător şi părinte, pînă la plecarea străinilor.

19) Slava deşartă în loc să fie pricină de cinste, de multe ori e pricină de necinste. Căci mîniindu-se ucenicii ei, mare ruşine le-a adus 570. Pe cei aspri faţă de oameni slava deşartă îi face blînzi; se foloseşte cu îngîmfare de darurile naturale şi prin acestea de multe ori i-a doborît pe nenorociţi.

20) Am văzut un drac supărînd pe fratele său şi izgonindu- l. Căci mîniindu-se odată un frate, au sosit în acea clipă nişte mireni, şi nenorocitul a sărit din mî nie în slava deşartă. Pentru că nu putea sluji deodată amîndurora.

21) Cel ce s-a vîndut slavei deşarte are o viaţă îndoită. Căci petrecînd între călugări cu schima, vieţuieşte în lume cu cugetul şi cu amintirea.

22) De ne grăbim să bineplăcem celor de sus, să ne sîrguim să gustăm din slava celor de sus. Iar cel ce a gustat din ea va dispreţui toată slava pămîntească. M-aş mira să nesocotească cineva pe cea de a doua, dacă n-a gustat din cea dintîi.

23) De multe ori, prădaţi fiind de slava deşartă, întorcîndu- ne am prădat-o pe ea cu mai multă iscusinţă 571. Căci am văzut pe unii răpiţi din lucrarea duhovnicească, de slava deşartă; dar punîndu-se un început vrednic de mustrare, sfîrşitul s-a făcut vrednic de laudă, pentru schimbarea cugetului 572.

24) Cel ce se mîndreşte cu darurile lui naturale, adică cu deşteptăciunea, cu învăţătura, cu citirea limpede, cu vorbirea uşoară, cu destoinicia şi cu toate cele de felul acesta, pe care le are fără osteneală, nu va dobîndi niciodată bunătăţile cele mai presus de fire 573. Căci cel necredincios în puţine, va fi necredincios şi în multe şi stăpînit de slavă deşartă.

25) Mulţi îşi chinuiesc în zadar trupurile lor pentru nepătimirea la culme, pentru bogăţia darurilor, pentru lucrarea minunilor, pentru puterea cunoaşterii de mai înainte, neştiind, nenorociţii, că nu ostenelile, ci mai degrabă smerenia e maica acestora. Cel ce cere daruri pentru osteneli, a pus o temelie greşită. Dar cel ce se socoteşte pe sine datornic, va lua deodată o bogăţie neaşteptată 574.

26) Nu da ascultare vînturătorului care te sfătuieşte, chipurile, spre folosul auzitorilor, să-ţi vesteşti virtuţile tale. «Căci ce va folosi omul de va dobîndi lumea întreagă, iar pe sine se va păgubi ?» (Lc. 9, 25). Nimic nu poate zidi pe cei ce ne privesc, ca o purtare smerită şi nemincinoasă şi ca un cuvînt neprefăcut. Aceasta se va face şi altora îndemn spre a nu se înălţa. Şi ce e mai mare decît aceasta spre folosul altora ?575

27) A observat cineva din cei ce pot să vadă şi văzînd a povestit următoarele: «Şezînd eu în adunare (sinaxa), au venit dracul slavei deşarte şi dracul mîndriei şi s-au aşezat de amîndouă părţile mele. Şi unul mi-a împuns coasta cu degetul lui iubitor de slava deşartă, îndemnîndu-mă să spun oarecare vedere (contemplaţie), sau lucrare pe care am săvîrşit-o în pus- tie 576. Şi după ce l-am depărtat pe acesta, zicînd : «Intoarcă- se înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi gîndesc mie rele» (Ps. 34 şi 69), repede cel de la stînga îmi şopti la ureche : «Bine, bine ai făcut şi mare te-ai făcut, biruind pe maica mea cea preaneruşinată». Către acesta, continuînd îndată partea următoare a stihului, am zis: «Întoarcă-se ruşinaţi cei ce-mi zic mie: Bine, bine ai făcut» 577.

Întrebîndu-l eu pe acela: «Cum e slava deşartă, maica mîndriei ?», a răspuns : «Laudele înalţă şi îngîmfează; iar cînd sufletul s-a înălţat, luîndu-l mîndria îl duce pînă la ceruri şi-l doboară pînă în adîncuri» 578.

28) Este o slavă ce vine de la Dumnezeu: «Pe cei ce Mă slăvesc, zice, îi voi slăvi» (I Regi 2, 30). Şi este o slavă ce urmează din pregătirea diavolească: «Vai, zice, cînd vor vorbi oamenii bine de voi» (Lc. 6, 26).

29) O vei cunoaşte limpede pe cea dintîi, cînd socotind- o ca vătămare, o vei respinge cu toată sîrguinţa şi oriunde te vei duce, îţi vei ascunde vieţuirea ta 579. Şi pe a doua, cînd, săvîrşind orice lucru, îl vei săvîrşi pentru a fi văzut de oameni. Necurata aceasta ne îndeamnă să făţărim o virtute pe care nu o avem. Dar «aşa să lumineze, zice, lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă ei faptele voastre cele bune» (Mt. 5, 16). De multe ori Domnul îi aduce însă pe cei iubitori de slavă deşartă la lipsa de slavă deşartă, prin necinstirea ce li se întîmplă.

30) Începutul necăutării slavei deşarte e păzirea gurii şi iubirea necinstirii 580. Mijlocul ei este oprirea tuturor lucrărilor gîndite ale slavei deşarte. Iar sfîrşitul (dacă este vreun sfîrşit al adîncului fără fund)581, este a face în chip nesimţit înaintea mulţimii cele ce aduc necinstirea.

31) Nu-ţi ascunde ruşinea ta, din socotinţa de a nu da pricină de sminteală582. Dar nu trebuie să se folosească acelaşi plasture pentru orice greşală, ci potrivit cu felul ei.

32) Cînd chemăm noi slava deşartă şi cînd vine la noi fără să o chemăm, ci trimisă de alţii, şi cînd începem niscai lucruri în vederea slavei deşarte, să ne aducem aminte de plînsul nostru şi de datoria de a face, plini de frică, rugăciunea ce se cuvine stării noastre şi negreşit vom ruşina pe neruşinatul, numai să ne îngrijim de rugăciunea adevărată. Iar de nu, să ne aducem aminte repede de moartea noastră. Iar de nu vom izbuti nici aşa, să ne temem de ruşinea ce urmează slavei. Căci «cel ce se înalţă se va smeri» (Lc. 18, 14). Şi nu numai acolo, ci negreşit şi aici 583.

33) Cînd lăudătorii, mai bine zis amăgitorii încep să ne laude, să ne aducem aminte de mulţimea fărădelegilor noastre şi ne vom afla nevrednici de cele spuse sau făcute.

34) Pot fi, fără îndoială, auziţi de Dumnezeu în unele cereri ale lor, şi unii iubitori de slavă deşartă. Domnul obişnuieşte să vină în întîmpinarea rugăciunilor şi cererilor lor, ca luînd unele daruri prin rugăciune, să nu-şi mărească închipuirea de sine.

35) Cei mai simpli nu cad de multe ori în veninul acesta. Căci slava deşartă este lepădarea simplităţii şi vieţuirea prefăcută.

36) De multe ori viermele crescînd şi făcînd aripi, se urcă la înălţime. Tot aşa slava deşartă desăvîrşindu- se, naşte mîndria, căpetenia şi desăvîrşitoarea tuturor răutăţilor.

A fost treapta a douăzecişiuna. Cel ce nu s-a lăsat prins de ea, nu va cădea în mîndria fără minte, duşmana lui Dumnezeu.