26.02. Despre dreapta socoteală bine deosebitoare

Partea a II-a

1) «Precum doreşte cerbul însetat apa» (Ps. 41, 1), aşa doreşte călugărul cunoaşterea voii celei bune a lui Dumnezeu. Şi nu numai cunoaşterea aceasta, ci şi pe aceea amestecată767 ; ba încă şi cunoştinţa a ceea ce e protivnic aceleia. Despre acestea cuvîntul nostru are, într-adevăr, multe de spus şi anevoie de tîlcuit. La fel doreşte călugărul să cunoască care sînt, dintre lucrurile care ne privesc, cele ce trebuie să se facă mai presus de toate şi fără de nici o amînare, potrivit celui ce a spus : «Vai celui ce amînă zi după zi şi timp după timp» (Înţ. Sir. 9, 8); de asemenea, care lucruri trebuie făcute cu blîndeţe şi cu chibzuială, cum îndeamnă cel ce a zis : «Cu povăţuire se face războiul» (Pilde 24, 6); şi iarăşi: «Toate cu bună-cuviinţă şi după rînduială» (I Cor. 14, 40).

Căci nu e dat oricui să cunoască repede şi uşor asemenea lucruri greu de deosebit. De aceea şi purtătorulde- Dumnezeu David şi Duhul cel Sfînt care grăia în el, ni se arată rugîndu-se de multe ori. Căci odată zice: «Învaţă-mă pe mine să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu» (Ps. 142, 10); altădată iarăşi: «Povăţuieşte- mă la adevărul Tău» (Ps. 24, 9); şi iarăşi: «Arată-mi, Doamne, calea pe care voi umbla, că spre Tine am ridicat sufletul meu» (Ps. 142, 8). Şi l-am înălţat de la toată grija vieţii şi de la toată patima.

2) Toţi cîţi voiesc să cunoască voia Domnului sînt datori să o omoare întîi pe a lor767 bis. Şi rugîndu-se cu credinţă şi cu simplitate neforţată şi întrebînd sufletele părinţilor sau ale fraţilor întru smerenia inimii şi cu un cuget neîndoielnic, să primească de la ei cele sfătuite de ei, chiar dacă cele ce li se spun ar fi potrivnice scopului lor şi chiar dacă cei întrebaţi n-ar fi foarte duhovniceşti. Căci nu este nedrept Dumnezeu ca să lase să fie amăgite sufletele care s-au smerit pe ele prin încredere şi nerăutate, de către sfatul şi judecata aproapelui, chiar dacă cei întrebaţi ar fi ca nişte animale necuvîntătoare. Cel ce grăieşte prin ei este nematerial şi nevăzut 768.

De multă smerită-cugetare s-au umplut cei ce se supun, fără să se îndoiască, regulii amintite. Căci dacă şi-a deschis cineva în psaltire gîndul său (Ps. 48, 4), cu cît nu se deosebeşte mai mult mintea înzestrată cu judecată şi sufletul înţelegător de o spusă neînsufleţită ? 769 Dar mulţi necunoscînd încă acest bine desăvîrşit şi uşor 770, ci încercînd să cunoască de la ei şi în ei ceea ce e bine plăcut Domnului, ne-au povestit multe şi felurite judecăţi despre aceasta.

3) Unii dintre cei ce au căutat să cunoască acestea şi-au despărţit gîndul lor de toată împătimirea, de amîndouă aceste porniri ale sufletului, atît de cea care se apucă de ceva, cît şi de cea care se împotriveşte cu cuvîntul, şi şi-au înfăţişat în zilele amintite mintea lor dezbrăcată de voia lor într-o cerere fierbinte Domnului şi aşa au cunoscut voia Lui: fie pentru că Mintea înţelegătoare a vorbit în chip înţelegător cu mintea noastră, fie pentru că s-a pierdut din suflet cu desăvîrşire acel gînd unic al lor.

Alţii au înţeles din greutatea şi împiedecarea ce a urmat hotărîrii de a face ceva, că acestea sînt dumnezeieşti, potrivit celui ce a spus : «Am voit să vin la voi, o dată şi de două ori, şine-a împiedecat satana» (I Tes. 2, 18), Alţii, dimpotrivă, din neaşteptatul ajutor al lui Dumnezeu în lucrul pornit, au simţit că el e bine primit de Dumnezeu şi au spus: «Fiecăruia care alege binele îi ajută Dumnezeu» (Rom. 8, 28).

4) Cel ce a agonisit pe Dumnezeu, în sine, prin luminare e încredinţat în felul al doilea771, dar nu îndată, de ajutorul Lui, în cele ce trebuie făcute îndată, cît şi în cele ce pot aştepta.

5) Îndoiala în hotărîrea ce trebuie luată şi neîncredinţarea (nesiguranţa) stăruind mult timp sînt semnul unui suflet neluminat şi iubitor de slavă. Căci nu e nedrept Dumnezeu, ca să se închidă în faţa celor ce bat cu smerenie. Domnul caută în toate scopul, atît în cele ce trebuie făcute fără întîrziere, cît şi în cele ce trebuie amînate. De aceea toate cele curate de împătimire şi de orice întinare, făcute în primul rînd pentru Domnul şi nu pentru altceva, chiar dacă nu sînt negreşit bune, ni se vor socoti ca bune. Căci căutarea celor mai presus de noi nu ajunge la un sfîrşit neprimejdios 772.

6) Negrăită este judecata lui Dumnezeu cu privire la noi. Căci de multe ori voieşte să ascundă, din iconomie, voia Lui dinspre noi, ştiind că chiar de o vom cunoaşte, nu vom asculta de El şi deci vom primi mai mute răni.

7) Inima dreaptă s-a izbăvit de felurimea lucrurilor 773, plutind fără primejdii în corabia nerăutăţii.

8) Sînt suflete bărbăteşti ce se apucă, aprinse de dragostea lui Dumnezeu şi întru smerenia inimii, de lucrări mai presus de ele; şi sînt inimi mîndre care fac acelaşi lucru. Căci de multe ori scopul vrăjmaşilor noştri este să ne îndemne la cele mai presus de putere, ca, descurajîndu-ne în ele, să ne lepădăm şi de cele după putere şi să prilejuim rîsul cel mai mare vrăjmaşilor noştri.

9) Am văzut suflete şi trupuri slabe din pricina mulţimii de păcate, pornind la nevoinţe peste puterile lor şi neputîndu-le săvîrşi. Şi am spus că pocăinţa lor va fi preţuită de Dumnezeu după mărimea smereniei şi nu a ostenelilor.

10) Se întîmplă uneori că pricina celor mai mari rele este locul de vieţuire; dar alteori, este şi petrecerea cu alţii 774. Dar îşi ajunge de multe ori şi sufletul stricat spre pierzania lui. Cel ce s-a despărţit de cele două dintîi, s-a izbăvit poate şi de a treia. Dar cel ce păstrează starea a treia, se dovedeşte necercat în tot locul. Căci nici un loc nu e mai la adăpost ca cerul 775.

11) De cei ce se luptă cu noi îndeobşte, necredincioşi sau rău credincioşi, «după întîia şi a doua mustrare, să ne ferim» (Tit 3, 10). Dar celor ce voiesc să înveţe de la noi adevărul, să nu obosim în veac să le facem bine. Însă să ne folosim de amîndouă chipurile de lucrare şi pentru întărirea inimilor noastre.

12) Ε foarte lipsit de judecată cel care, auzind despre virtuţi mai presus de fire în sfinţi, deznădăjduieşte de sine însuşi. Căci mai degrabă te va învăţa pe tine una din acestea două: sau îţi va stîrni rîvna prin cuvioasa bărbăţie a lor, sau te va întoarce spre multă defăimare de tine şi spre vederea neputinţei tale prin de-trei-ori-cuvioasa smerenie.

13) Sînt draci necuraţi, foarte vicleni printre cei vicleni, care ne sfătuiesc nu numai pe noi să săvîrşim păcatul, ci voiesc să facem părtaşi şi pe alţii la săvîrşirea răului, ca să ne pricinuiască o mai cumplită osîndire. Am văzut pe unul învăţînd de la altul deprinderea cea rea. Şi cel ce învăţa pe celălalt, venind la simţirea de sine, a început să se pocăiască şi s-a oprit de la rău ; dar pocăinţa lui şi-a pierdut tăria şi rodul din pricina ucenicului.

14) Multă cu adevărat, multă şi greu de cuprins este răutatea duhurilor şi puţinora le este văzută. Ba socotesc că nici acestora puţini nu le e întreagă văzută : căci, cum, de multe ori, desfătîndu-ne de mîncare şi săturîndu-ne, priveghem întru trezvie, iar postind şi asuprindu-ne trupul, sîntem doborîţi în chip jalnic de somn ? Cum, liniştindu-ne de unul singur, ne înăsprim, şi vieţuind împreună cu alţii, sîntem străpunşi la inimă şi ne mîniem ? Cum, omorîndu-ne cu foamea, sîntem ispitiţi în somn, şi ghiftuindu-ne, rămînem neispitiţi ? Cum, în înfrînare ne facem întunecaţi şi nestrăpunşi la inimă, iar în băuturi de vin, veseli cu sufletul şi uşori de străpuns la inimă ? 776 Cel ce poate, să lumineze în acestea în Domnul pe cei neluminaţi. Căci noi sîntem neluminaţi în aceasta. Spunem doar că nu totdeauna prefacerea noastră vine de la draci, ci vine, (cum, nu ştiu), din amestecarea sucu- rilor ce mi s-a dat mie şi din grosimea întinată şi lacomă care mă îmbracă.

Pentru această cădere greu de explicat, în cele spuse, să rugăm cu sinceritate şi cu smerenie pe Domnul să ne ierte ; dacă după rugăciunea noastră şi după timpul ei, vom afla că ceea ce ni s-a întîmplat se lucrează în noi la fel, să cunoaştem negreşit, că nu e de la draci, ci din fire. Dar de multe ori şi iconomia dumnezeiască voieşte să ne ajute prin cele potrivnice, înfrînînd prin toate închipuirea de sine a noastră. Ε rău să iscodim adîncul judecăţilor lui Dumnezeu. Iscoditorii călătoresc în corabia închipuirii de sine777. Dar să se mai citească unele despre neputinţa celor mulţi.

15) A întrebat un oarecare pe cineva din cei ce pot să vadă: «Pentru ce Dumnezeu cunoscînd de mai înainte căderile unora, i-a împodobit pe aceştia cu daruri (harisme) şi cu semne (minuni)» ? Iar acela răspunse : «Ca pe ceilalţi oameni duhovniceşti să-i facă de neclintit, apoi ca să arate libertatea omului; şi ca pe cei căzuţi să-i facă fără răspuns de apărare la Judecată».

16) Legea, ca nedesăvîrşită, zice : «Ia aminte la tine însuţi» (Deut. 4, 9). Iar Domnul, ca mai presus de desăvîrşire, a poruncit să îndreptăm şi pe fratele nostru zicînd: «De-ţi va greşi fratele tău» şi cele următoare (Mt. 18, 15). Dacă mustrarea ta, mai bine zis, aducerea aminte îndreptată spre el, e curată şi smerită, să nu ocoleşti să împlineşti porunca Domnului. Dacă nu ai ajuns la această stare, împlineşte încă slujirea legii 778.

17) Nu te mira văzînd şi pe cei iubiţi de tine duşmănindu- te pentru mustrări, căci cei mai uşurateci se fac unelte ale dracilor, mai ales împotriva celor ce le sînt acestora (dracilor) duşmani 779.

18) Îmi vine a mă minuna foarte mult mai ales de un lucru ce se petrece în noi: cum, avînd în virtuţi, de ajutor, pe Dumnezeu Cel Atotputernic şi pe îngeri şi pe sfinţi, iar în cele potrivnice numai pe dracul cel viclean singur, ne încovoiem mai uşor şi mai repede spre patimi ? Despre aceasta nu voiesc să vorbesc cu de-amănuntul. Căci nici nu pot.

19) Dacă cele ce se petrec, se petrec aşa, pentru că aşa au fost făcute prin fire, cum sînt eu chipul lui  Dumnezeu şi cum am fost amestecat cu lutul ? Cum zice marele Grigorie : «Dacă ceva din cele create s-a făcut altfel de cum a fost făcut, el doreşte numaidecît cu nesaţiu, rudenia sa».

20) Trebuie să se folosească cineva de tot meşteşugul, ca să înscăuneze lutul, ca să zic aşa, înălţîndu-l pe tronul lui Dumnezeu 780. Deci nimenea să nu se scuze cu vreun motiv, în privinţa urcării. Căci calea şi uşa s-au deschis781.

21) Auzirea biruinţelor părinţilor duhovniceşti trezeşte la rîvnă mintea şi sufletul, iar auzirea învăţăturii lor, povăţuieşte pe cei următori, spre urmarea pildei lor.

22) Dreapta socoteală este făclie în întuneric, întoarcerea celor rătăciţi, luminarea celor cu vederea scurtă (miopi). Cel ce deosebeşte (cele bune de cele rele) află sănătatea şi depărtează boala.

23) Toţi cei ce se minunează de lucrurile mici obişnuiesc să sufere aceasta în două feluri, fie datorită celei mai din urmă neştiinţe, fie pentru a mări şi înălţa faptele aproapelui, în scopul smeritei cugetări.

24) Să ne nevoim nu numai a ne lupta cu dracii, pentru a ne apăra, ci şi a-i război pentru a-i birui. Cel dintîi, cînd loveşte, cînd e lovit; cel de al doilea, totdeauna goneşte pe vrăjmaşi.

25) Cel ce a biruit patimile răneşte pe draci. Uneori prefăcîndu-se că e stăpînit de patimi, înşeală prin aceasta pe vrăjmaşii lui şi rămîne nerăzboit de ei. Careva dintre fraţi a fost necinstit şi neclătindu-ne nicidecum cu inima, se ruga cu mintea. Dar pe urmă a început să se tînguiască foarte tare de necinstiri, ascunzîndu- şi nepătimirea. Un altul dintre fraţi, nedorind nicidecum şederea în frunte, se prefăcea că suferă că nu o are. Dar ce voi spune de neprihănirea aceluia, care, intrînd într-o casă a desfrîului, chipurile pentru a păcătui, a atras pe o desfrînată la nevoinţă ? 782 Iar cineva i-a adus unuia dintre cei ce se linişteau un strugure foarte de dimineaţă. Şi acesta după plecarea celui ce i l-a adus, l-a mîncat într-o pornire repezită şi fără poftă, arătîndu-se pe sine dracilor ca stăpînit de lăcomia pîntecelui. Altul, iarăşi, pierzînd nişte ramuri verzi, se văita toată ziua. Dar unii ca aceştia au nevoie de multă trezvie, ca nu cumva, încercînd să rîdă de draci, să se facă ei înşişi de rîsul acelora. Aceştia sînt cu adevărat aceia despre care Apostolul a zis : «ca amăgitori şi iubitori de adevăr» (II Cor. 6, 8).

26) De vrea cineva să înfăţişeze Domnului un trup neprihănit şi să-I arate Lui o inimă curată, să ţină tare nemînierea şi înfrînarea. Căci fără acestea toată osteneala noastră este fără folos.

27) Aşa cum luminile din ochii oamenilor sînt deosebite, la fel multe şi deosebite sînt umbririle soarelui înţelegător ce se ivesc în suflet. Alta este cea care lucrează prin lacrimile trupeşti, şi alta, cea care lucrează prin cele sufleteşti; alta, cea care se arată prin ochii trupului şi alta, cea care se arată prin cei înţelegători. Alta e cea din auzirea cuvîntului şi alta e veselia mişcată în chip deosebit în suflet. Alta e cea din liniştire şi alta cea din ascultare. Pe lîngă toate acestea, alta este cea care, într-un chip cu totul deosebit, înfăţişează lui Hristos mintea, prin răpire, în chip negrăit şi de netîlcuit, în lumina înţelegătoare 783.

28) Sînt virtuţi şi sînt maici ale virtuţilor. Deci cel cuminte se va nevoi mai mult pentru cîştigarea maicilor. Învăţătorul maicilor e Dumnezeu Însuşi printr-o lucrare deosebită. Iar ai fiicelor, sînt foarte mulţi 784.

29) Să luăm aminte, ca nu cumva să împlinim puţinătatea hranei cu mulţimea somnului. Căci acesta este un lucru al celor fără minte, ca şi cel dimpotrivă. Am văzut lucrători care, într-o oarecare împrejurare, au făcut puţin pogorămînt pîntecelui, dar repede au chinuit bărbăteşte pe ticălos cu starea de toată noaptea în picioare, şi l-au învăţat să se smerească după aceea de săturare, cu bucurie.

30) Dracul iubirii de arginţi războieşte de multe ori cu tărie pe cei neagonisitori. Iar cînd nu izbuteşte, îi înfăţişează pe săraci ca pricină785, şi aşa înduplecă iarăşi pe cei neiubitori de cele materiale să se facă iubitori ale acestora.

31) Cînd ne supărăm, să nu încetăm să ne aducem aminte de porunca Domnului către Petru, să iertăm de şaptezeci de ori cîte şapte (Mt. 18, 22). Căci ceea ce a poruncit altuia a făcut şi El, cu mult mai mult. Iar mîndrindu-ne, să ne aducem iarăşi aminte de cel ce a zis : «Cel ce va împlini toată legea duhovnicească, dar va greşi printr-o singură» patimă, adică prin mîndrie, «s-a făcut vinovat de toate» (Iac. 2, 10).

32) Duhurile rele şi pizmaşe hotărăsc cîteodată să se depărteze de bunăvoie de la sfinţi, ca nu cumva să pricinuiască cununi celor războiţi pentru că au rămas nebiruiţi în războaiele duse împotriva lor.

33) «Fericiţi făcătorii de pace» (Mt. 5, 9). Nimeni nu va spune altfel 786. Dar eu am văzut şi pe făcătorii de vrajbă fericiţi. De pildă, doi inşi au intrat unul cu altul într-o legătură de curvie; iar unul dintre cei cunoscători, bărbat prea cercat, s-a făcut slujitorul urii fiecăruia din ei faţă de celălalt, bîrfind pe acesta faţă de celălalt, ca pe unul ce l-a defăimat pe el. La fel a bîrfit pe celălalt faţă de acesta. Şi astfel prea înţeleptul bărbat a izbutit să depărteze răutatea dracilor printr- o uneltire omenească şi să pricinuiască o ură care a desfăcut legătura curviei.

34) Se întîmplă ca cineva, pentru o poruncă, să calce o altă poruncă. Am văzut tineri trăind într-o prietenie plăcută lui Dumnezeu, dar din pricina vătămării şi conştiinţei altora, înştiinţîndu-se unul pe altul, s-au depărtat unul pe altul 787.

35) Pe cît de protivnică este căsătoria faţă de ieşirea din lume, pe atît de protivnică este mîndria faţă de deznădejde. Dar din pricina neorînduielii dracilor, se pot vedea amîndouă împreună.

36) Sînt unii dintre dracii necuraţi, care ne insuflă la începutul călugăriei noastre o tîlcuire a dumnezeieştilor Scripturi. Aceasta le place să o facă mai ales în inimile iubitorilor de slavă deşartă şi cu deosebire în ale celor ce s-au îndeletnicit cu filozofia din afară, ca amăgindu-i pe încetul, să-i ducă la eresuri şi hule. Vom cunoaşte teologia, mai bine zis teomachia dracilor, din turburarea şi bucuria neruşinată ce se revarsă în suflet în vremea tîlcuirii Scripturilor.

37) Unele dintre cele ce se petrec, au prin rînduiala un început şi un sfîrşit, de la Făcătorul. Dar virtutea are marginea nemărginită. «Am văzut marginea a tot sfîrşitul, zice psalmistul; dar lată foarte şi fără margini este porunca Ta» (Ps. 118, 96) 788.

38) Dacă unii lucrători buni înaintează, de la puterea făptuirii, la puterea vederii (contemplării) (Ps. 83, 7)789 şi dacă dragostea nu ajunge niciodată la sfîrşit, dacă Domnul va păzi intrarea fricii tale (de El) şi ieşirea iubirii tale (Ps. 120, 8)790, atunci marginea acesteia este cu adevărat fără margini. Înaintînd în ea, niciodată nu ajungem la sfîrşit, nici în veacul acesta, nici în cel viitor, adăogînd lumină la lumină791. Deşi ceea ce se va spune pare multora ciudat, totuşi se va spune : după dovada adusă de noi mai înainte, o, fericite, eu nu aş spune nici de fiinţele neînţelegătoare că nu înaintează. Ci spun cu tărie că şi ele adaogă pururea slavă la slavă şi cunoştinţă la cunoştinţă.

39) Să nu te miri dacă dracii ne insuflă de multe ori înţelesuri bune şi se împotrivesc acestora în chip înţelegător. Scopul vrăjmaşilor este să ne convingă prin aceasta că cunosc gîndurile din inima noastră.

40) Nu voiesc să fii judecător amarnic al celor ce învaţă cu măreţie cuvîntul, văzîndu-i mai cu lenevie în făptuire. Căci de multe ori folosul cuvîntului împlineşte lipsa lucrării. Nu avem toţi la fel toate. În unii cuvîntul întrece lucrarea. În alţii, iarăşi, a doua întrece pe primul792.

41) Dumnezeu nici n-a făcut, nici n-a zidit răul. Deci s-au amăgit unii spunînd că unele din patimi sînt fireşti în suflet 793, neştiind că noi am schimbat însuşirile susţinătoare ale firii, în patimi. De pildă: sămînţa se află în noi prin fire pentru naşterea de copii, dar noi am schimbat-o spre curvie; mînia împotriva şarpelui este în noi prin fire, dar noi ne folosim de ea împotriva aproapelui; prin fire e în noi rîvna pentru virtuţi, dar noi rîvnim cele rele; prin fire se află în suflet poftirea slavei, dar a celei de sus ; prin fire avem înclinare de a ne mîndri, dar împotriva dracilor ; la fel, bucuria : dar pentru Domnul şi pentru faptele bune în slujba aproapelui. Am primit şi ţinerea de minte a răului, dar împotriva duşmanilor sufletului. Am primit pofta de hrană, dar nu de neînfrînare.

42) Sufletul netrîndav ridică împotriva lui pe draci, dar înmulţindu-se războaiele, se înmulţesc cununile. Cel scăpat nerănit, nu se încununează numaidecît. Dar cel care nu oboseşte de pe urma căderilor ce i se întîmplă va fi slăvit de îngeri ca un luptător.

43) Făcînd Cineva trei nopţi în pămînt, a înviat pentru totdeauna. Iar cel ce a biruit trei ceasuri, nu mai moare 794.

44) Dacă, dintr-o iconomie pedagogică, după răsăritul Lui în noi, Soarele Şi-a cunoscut primul Lui apus, negreşit a pus întunericul peste locul ascunderii Lui şi s-a făcut noapte. În ea vor veni spre noi puii de lei sălbatici, ce se depărtaseră mai înainte şi toate fiarele patimilor colţoase răcnind ca să răpească nădejdea din noi (Ps. 103, 22) şi cerînd de la Dumnezeu drept mîn- care patimile noastre, hrănite fie prin gînduri, fie prin făptuire 795.

Dar după aceea ne-a răsărit, din întunecoasa smerenie, iarăşi Soarele şi fiarele s-au adunat iarăşi la ele (Ps. 103, 22) şi în culcuşurile lor, sau vor zăcea în inimile iubitoare de plăcere (Ps. 103, 23) şi nu în noi. Atunci vor zice între ele : «Cît s-a mărit Domnul», pentru a face iarăşi milă cu ei (Ps. 103, 25); iar noi către ele : «Cît s-a mărit Domnul» pentru a face milă cu noi. Făcutu-ne-am ca nişte veseliţi, iar voi ca nişte goniţi (alungaţi).

Iată Domnul şade pe nor uşor, sufletul înălţîndu-se din toată pofta pămîntească 796 ; şi va veni în inima egipteană, mai înainte întunecată şi se vor clătina idolii făcuţi de mînă şi amintirile minţii.

45) Dacă Hristos fuge de Irod trupeşte, deşi putea toate, să înveţe cei porniţi să se arunce pe ei în ispite. «Să nu dai, zice, piciorul tău spre clătinare, şi nu va dormita îngerul care te păzeşte» (Ps. 125, 2—3) 797.

46) Trufia se împleteşte cu bărbăţia, ca iedera cu chiparosul. Să fie lucrarea în noi necontenită, ca să nu socotim că am agonisit vreun bine prin simpla cugetare ; ci luînd seama la calitatea lui adevărată, să vedem dacă el este în noi şi atunci ne vom cunoaşte pe noi negreşit ca fiind cu lipsuri. Cercetează fără odihnă şi semnele patimilor şi atunci vei afla multe ale lor aflîndu-se în tine. Noi, ca unii ce sîntem în aceste boli, nu putem să le descoperim, fie din pricina neputinţei, fie din pricina unei adînci stăpîniri a noastre de către ele, de mai înainte.

47) Dumnezeu judecă intenţia, dar caută cu iubire de oameni şi lucrarea798. Mare este cel ce nu are nici o lipsă în cele ce-i stau în putere. Dar mai mare este cel ce se apucă cu smerenie şi de cele mai presus de putere 799. Dar de multe ori dracii ne împiedică să facem cele mai uşoare şi mai folositoare nouă şi ne îndeamnă să ne apucăm de cele mai obositoare 800.

48) Găsesc că Iosif trebuie fericit pentru respingerea păcatului şi nu pentru dovedirea nepătimirii. Trebuie să ne cercetăm pentru respingerea căror şi cîtor păcate am dobîndit cununa. Căci altceva este a te feri de umbră şi altceva a alerga spre Soarele dreptăţii.

49) Întunerecul este pricina împiedecării, împiedecarea, a căderii, iar căderea, a morţii. Cei ce s-au întunecat din vin, s-au spălat de multe ori cu apă. Iar cei din patimi, s-au spălat cu lacrimi.

50) Altceva e tulburarea, altceva împrăştierea şi altceva orbirea. Pe cea dintîi o vindecă înfrînarea, pe a doua liniştirea, iar pe a treia ascultarea şi Dumnezeu cel ce pentru noi ascultător S-a făcut801.

 51) Noi, din două pilde care le curăţesc pe cele de jos, înţelegem în chip potrivit cele două curăţiri ale celor ce cugetă cele de sus. Astfel, numim nălbitoare obştea cea după Domnul care curăţă murdăria şi grosimea sufletului şi urîţenia ei. Iar sihăstria este vopsitoria pentru cei ce au lepădat neînfrînarea, ţinerea de minte a răului şi au trecut de la ea (de la viaţa de obşte) la liniştire.

52) Unii spun că căderea în aceleaşi păcate vine din lipsa pocăinţei potrivite şi a îndreptării pe potriva păcatelor de mai înainte. Dar trebuie văzut dacă tot cel ce n-a căzut în acelaşi fel de păcat s-a pocăit precum se cuvine.

53) Unii cad în aceleaşi păcate, fie pentru că s-au scufundat în adîncul uitării celor de mai înainte 802, fie pentru că socotesc pe Dumnezeu iubitor de oameni, din iubirea lor de plăceri, fie pentru că nu mai au nădejde în mîntuirea lor. Iar dacă unii nu s-ar dispreţui, aş spune că şi pentru că nu izbutesc să lege pe vrăjmaşul acesta, care-i stăpîneşte pe ei prin tirania obişnuinţei.

54) Trebuie de cercetat în ce fel sufletul, fiind netrupesc, nu vede pe cei ce vin la el, deşi sînt de o fiinţă cu el, după fire. Nu cumva pentru înjugarea cu ei, pe care numai Cel ce i-a legat o cunoaşte ?803

55) M-a rugat odată careva dintre cunoscători: «Explică-mi mie, celui ce voiesc să învăţ, care din duhuri obişnuiesc să smerească mintea, şi care să o înalţe, pentru păcate ?» Iar neputînd răspunde la întrebare şi asigurîndu-l de neştiinţa mea, prin jurămînt, cel ce voia să înveţe m-a învăţat, spunînd: «Dîndu-ţi pe scurt aluatul desluşirii (deosebirii), te voi lăsa să cercetezi celelalte cu osteneală». Dracul trupurilor şi al mîniei, al nebuniei pîntecelui, al trîndăviei şi al somnului, nu obişnuieşte să înalţe cornul minţii; dar cel al iubirii de arginţi, al iubirii de stăpînire şi de multă grăire, şi alţii mulţi, obişnuiesc să adaoge rău peste rău. Apropiat de aceştia este şi cel al judecării altora.

56) Dacă cineva se duce la cei din lume, sau îi primeşte şi la despărţirea de ei după o zi sau după un ceas, simte o săgeată de întristare, şi nu mai degrabă o bucurie, ca unul ce se izbăveşte de o piedecă sau de o cursă, acesta s-a supus bătăii de joc sau din partea slavei deşarte, sau din partea curviei.

57) Să cercetăm înainte de toate de unde suflă vîntul, ca nu cumva să ne aflăm întinzînd pînzele împotriva lui.

58) Mîngîie cu dragoste pe bătrînii făptuitori, care şi-au istovit trupurile lor întru nevoinţă, dăruindu-le puţină odihnă. Sileşte să se înfrîneze pe tinerii care şi-au istovit sufletul prin păcate, aducîndu-le aminte de chinuri 804.

59) Este un lucru cu neputinţă, cum am spus şi în alt loc, să ne curăţim îndată de la început, cu totul, de lăcomia pîntecelui şi de slava deşartă. Dar să nu căutăm să luptăm cu slava deşartă prin desfătare (în mîncări). Căci săturarea lăcomiei pîntecelui naşte slava deşartă. Aceasta, în cei începători. Mai degrabă să luptăm împotriva ei prin puţinătate (a mîncării). Şi aşa va veni în cei ce voiesc ceasul, şi acum este, cînd Domnul va supune şi pe aceasta sub picioarele noastre.

60) Nu sînt războiţi de aceleaşi patimi cei ce vin la viaţa călugărească tineri sau îmbătrâniţi. Căci de multe ori suferă de patimi cu totul potrivnice. De aceea fericită e fericita smerenie. Căci ea li se face şi celor tineri şi celor bătrîni pricină neclintită şi puternică de pocăinţă.

61) Nu te tulbura pentru ceea ce urmează să spun. Deşi rar, totuşi sînt suflete curate şi neviclene, izbăvite de păcat, de făţărnicie, de năravul răului, cărora le este nefolositoare vieţuirea împreună cu alţii, putînd ca din liniştirea cu un povăţuitor să urce, ca dintr-un port, la cer, şi care nu au trebuinţă de tulburările vieţii de obşte şi rămîn neispitiţi de ele.

62) Pe cei neînfrînaţi poate că-i va tămădui oamenii ; pe cei vicleni, îngerii; iar pe cei mîndri, Dumnezeu.

63) Este şi acesta un chip al iubirii: pe aproapele care vine la noi, să-l lăsăm să lucreze în toate precum voieşte, iar noi să-i arătăm toată bucuria.

64) Ε de cercetat cum şi pînă unde şi cînd căinţa risipeşte cele bune ca şi pe cele rele 805.

65) Avem nevoie de multă dreaptă socoteală (discernămînt), ca să ştim cînd trebuie să stăm pe loc şi în ce lucruri şi pînă unde să ne luptăm cu prilejurile şi cu mijloacele patimilor şi cînd să ne retragem. Căci e de ales uneori mai bine fuga, din pricina slăbiciunii, ca să nu murim.

66) Trebuie să vedem şi să luăm seama în ce timp şi cum putem să ne deşertăm fierea prin amărăciune ; care dintre draci ne înalţă, şi care ne smeresc ; care ne înăspresc, şi care ne mîngîie; care ne întunecă, şi care ne luminează; care ne fac trîndavi, şi care, porniţi spre rele; care, trişti, şi care, veseli.

67) Să nu ne mirăm văzîndu-ne în arena nevoinţei, la început, mai pătimaşi decît în viaţa din lume. Căci trebuie să mişcăm întîi pricinile, ca să ne vină apoi sănătatea. Căci fiarele ascunse, mai înainte nu se arătau.

68) Cînd cei ce s-au apropiat de desăvîrşire, prin vreo întîmplare oarecare, sînt biruiţi în vreun lucru mic de draci, aceştia se folosesc de tot meşteşugul ca să răpească această desăvîrşire de la ei în chip însutit.

69) Precum vînturile obişnuiesc să tulbure uneori suprafaţa mării, prin suflarea lor liniştită, alteori adîncul ei, aşa înţelege că se întîmplă şi cu vînturile întunecoase ale răutăţii. Dacă vin peste cei pătimaşi, înviforează însăşi simţirea inimii lor. Dacă vin peste cei ce au înaintat, tulbură numai suprafaţa minţii. De aceea, aceştia simt mai degrabă liniştea lor, inima rămînîndu- le neîntinată806.

70) Este propriu celor desăvîrşiţi să cunoască pururea care gînd este al conştiinţei, care al lui Dumnezeu şi care al dracilor. Căci dracii nu insuflă de la început toate cele potrivnice. De aceea întrebarea este cu adevărat întunecoasă şi greu de desluşit. Prin doi ochi sensibili se luminează sufletul şi prin darul deosebirii văzute şi înţelegătoare, se luminează ochii inimii.