02. Despre despătimire

1) 
- Cel ce iubeşte cu adevărat pe Domnul, 
- cel ce se străduieşte cu adevărat să ajungă la viaţa viitoare, 
- cel ce are cu adevărat durere pentru greşelile lui, 
- cel ce a dobîndit cu adevărat aducerea aminte de osînda şi de judecata veşnică, 
- cel ce a primit cu adevărat frica de moartea sa, 

nu va mai iubi, nu se va mai îngriji nici de bani, nici de averi, nici de părinţi, nici de slava vieţii, nici de prieteni, nici de fraţi, peste tot, de nimic pămîntesc91, ci lepădînd şi urînd toată legătura, toată grija de acestea, ba încă înainte de acestea şi trupul său, urmează gol92 şi fără griji şi fără pregetare, lui Hristos, privind pururea spre cer şi aşteptînd ajutorul de acolo, 

potrivit sfîntului care a zis: «Lipitu-s-a sufletul meu după Tine» (Ps. 64, 10) şi altuia pururea pomenit, care a spus : «Eu m-am ostenit să-Ţi urmez Ţie, si ziua şi odihna omului n-am poftit, Doamne» (Ier. 17, 16).

2) Ε cea mai mare ruşine ca, după ce am părăsit toate cele mai înainte spuse, după chemarea cu care Domnul şi nu un om ne-a chemat pe noi, să ne îngrijim de altceva care nu ne poate face nici un bine în ceasul strîmtorării noastre, adică al morţii93. Căci aceasta este a se întoarce cineva spre cele dinapoi, cum a zis Domnul, şi a nu se afla îndreptat întru Împărăţia cerurilor (Lc. 9, 62).

3) Domnul, cunoscînd uşurinţa alunecării noastre, a celor începători, şi cît de lesne petrecem cu cei din lume şi ne întoarcem la lume, ca să ne întîlnim cu ei, zice celui ce L-a rugat: «Îngăduieşte-mi să mă duc să îngrop pe tatăl meu», «Lasă pe morţi să-şi îngroape pe morţii lor» (Lc. 9, 60).

4) Dracii, după lepădarea noastră (de lume), ne îndeamnă să-i fericim pe mirenii milostivi şi îndurători şi să ne plîngem pe noi ca pe unii ce ne-am lipsit de această virtute. Scopul vrăjmaşilor noştri este ca, printr- o prefăcută smerenie, să ne facă pe noi să ne întoarcem în lume, sau, rămînînd călugări, să ne prăvălească în deznădejde. 

5) Se pot privi cu nepăsare cei din lume din mîndrie şi se pot defăima cînd nu sînt de faţă, pentru a scăpa de deznădejde şi pentru a dobîndi nădejdea.

6) Să auzim pe Domnul, Care a zis către tînărul care a împlinit aproape toate poruncile: «Un lucru îţi lipseşte : vinde averile tale şi le dă săracilor» (Mt. 9, 21) şi te fă pe tine însuţi sărac care primeşte milostenie94.

7) Cei ce voim să alergăm cu rîvnă şi repede, să cugetăm cu luare aminte cum i-a socotit Domnul pe toţi cei ce petrec şi vieţuiesc în lume ca morţi, zicînd către oarecare : «Lasă pe morţii din lume să îngroape pe morţii cu trupul» 95.

8) Nu l-a împiedecat pe tînărul acela bogăţia să vină la Botez. Deci s-au făcut deşerţi cei ce spun că Domnul i-a poruncit lui să vîndă bogăţia ca să se poată boteza. Să ne ajungă spre deplina încredinţare a slavei făgăduinţei noastre (călugăreşti) mărturia aceasta.

9) Cei ce au petrecut în lume, topindu-se pe ei în privegheri, în posturi, în osteneli şi în grele pătimiri, după ce se retrag dintre oameni în viaţa călugărească, sau la stadionul de probe, nu se mai îndeletnicesc cu nevoinţa lor mincinoasă şi prefăcută de mai înainte96.

10) Am văzut foarte multe şi felurite plante ale virtuţilor, sădite de cei din lume, dar pentru că erau adăpate de umezeala noroioasă de sub pămînt a slavei deşarte şi prăşite de dorinţa arătării şi gunoite de laudă, cînd au fost răsădite în pămînt pustiu şi neumblat de cei din lume şi lipsit de apa slavei deşarte şi rău mirositoare, îndată s-au uscat. Căci n-au putut rodi plantele umede în locurile nevoinţei aspre şi lipsite de umezeală.

11) Cel ce a urît lumea a scăpat de întristare; iar cel ce e împătimit de ceva din cele văzute încă n-a scăpat de întristare. Căci cum nu se va întrista de lipsa a ceea ce iubeşte ?97

12) În toate avem nevoie de multă trezvie. Dar mai ales la aceasta să luăm aminte cu înţelepciune, înainte de celelalte : Am văzut pe mulţi scăpînd în lume barca trupului lor prin griji, ocupaţii, nedormiri din pricina grijilor vieţii; iar venind aceştia în viaţa călugărească şi lepădînd toată grija, s-au întinat în chip jalnic de mişcările trupului98.

13) Să luăm aminte la noi înşine, ca nu cumva, spunînd că umblăm pe calea strîmtă şi plină de necazuri, să ne rătăcim ţinînd pe cealaltă lată şi largă (Mt. 7, 1 3 — 1 4 ) 

Calea strimtă ţi-o va pricinui 

- întristarea pîntecelui, 
- starea de toată noaptea în picioare, 
- apa cu măsură, 
- puţinătatea pîinii, 
- băutura curăţitoare a necinstirii, batjocurile, luările în rîs, 
- tăierea voilor proprii, 
- răbdarea certărilor, 
- primirea în tăcere a dispreţuirii, 
- silnicia înjurăturilor, 
- răbdarea neclintită a nedreptăţirii, 
- suportarea bîrfirilor fără supărare, 
- răbdarea fără mînie a neluării în seamă, 
- primirea ocărilor cu smerenie. 

Fericiţi sînt cei ce umblă pe calea amintită, că a lor este Împărăţia cerurilor 100.

14) Nimenea nu va intra în cămara cerească de nuntă purtînd cunună, dacă nu a săvîrşit prima, a doua şi a treia lepădare, 

- adică de toate lucrurile, de toţi oamenii, pînă şi de părinţi; 
- tăierea voii proprii; 
- şi lepădarea a treia, de slava deşartă, care urmează ascultării.

15) «Ieşiţi din mijlocul lor şi vă despărţiţi şi nu vă atingeţi de necurăţia lumii, zice Domnul» (Is. 54, 11)101. Căci cine dintre ei a făcut vreo minune vreodată ? Cine a înviat morţi ? Cine a scos draci ? Nimenea. Toate acestea sînt răsplătirile călugărilor, pe care lumea nu le poate cuprinde. Căci dacă ar putea, ar fi de prisos nevoinţa sau retragerea.

16) Cînd dracii înfierbîntă, după lepădarea (de lume), inima noastră cu aducere aminte de părinţii şi de fraţii noştri, să ne înarmăm cu rugăciune împotriva lor şi să ne ardem cu aducerea aminte de focul veşnic, ca prin amintirea acestuia să stingem focul cel necuvenit al inimii102. Dacă cineva socoteşte că nu simte nici o împătimire faţă de vreun lucru, dar inima lui e întristată pentru lipsa lui, unul ca acesta se înşeală cu desăvîrşire.

17) Acei tineri care sînt împătimiţi de dragostea trupească şi de desfătări, dar voiesc să ia asupra lor vieţuirea călugărească, să se sîrguiască a se nevoi cu toată trezvia şi luarea aminte şi să se silească să se înfrîneze de la toată desfătarea şi de la toată răutatea103, ca nu cumva «să le fie cele din urmă mai rele ca cele dintîi» (Mt. 12, 45) 104.

18) Portul e pricină de mîntuire, dar şi de primejdii. Aceasta o ştiu cei ce plutesc pe marea cea gîndită cu mintea. Dar e o privelişte jalnică să vezi pe cei scăpaţi de valuri, înecîndu-se în port.

Iată treapta a doua. Tu, cel ce alergi, nu urma pilda soţiei lui Lot, ci a lui Lot însuşi.