Dacă deschideți o Biblie creștină și vă uitați la cuprins, veți observa că primele trei sferturi reprezintă o colecție numită Vechiul Testament.
Dacă te uiți la lista cărților, vei vedea că este alcătuită din 39 de lucrări mai mici, grupate în patru secțiuni principale. Primele cinci sunt numite Pentateuch, urmate de cărțile istorice, apoi cărțile poetice și în cele din urmă cărțile profeților.
Acum, acest lucru pare destul de simplu, dar de fapt este mult mai complicat și mult mai interesant.
Acest aranjament al cărților într-un singur volum numit Vechiul Testament este o tradiție creștină ulterioară care s-a dezvoltat după Isus și după apostoli. În tradiția evreiască veche, aceste lucrări erau în suluri distincte și erau concepute ca o colecție unificată de trei părți numită TaNaK.
TaNaK este un acronim evreiesc pentru "Torah", care înseamnă "instruire", "Nevi'im", care înseamnă "profeți", și "Ketuvim", care înseamnă "scrieri". TaNaK-ul evreiesc are aceleași cărți ca și Vechiul Testament biblic, dar ele sunt aranjate diferit. "Tora" corespunde Pentateuhului. Dar "profeții" constau din patru cărți istorice narative la care se adaugă cele 15 lucrări numite după profeții specifici. După aceasta apar "scrierile", o colecție diversă de texte poetice și narative.
Acest aranjament în 3 părți este cu adevărat vechi. Este menționat în textele evreiești vechi, cum ar fi Manuscrisele de la Marea Moartă și Înțelepciunea lui Ben Sirach. Chiar și Isus din Nazaret a menționat-o. Aceasta se datorează faptului că această formă de 3 părți este țesută în aranjamentul compozițional al sulurilor.
Dacă le acordăm atenție, vom descoperi că fiecare manuscris a fost coordonat prin referințe încrucișate care fac legătura fiecărei lucrări cu colecția cea mare formată din 3 părți.
Deci, cine a pus toate aceste suluri împreună?
A fost un proces lung. Unii dintre cei mai cunoscuți contribuabili, ca Moise sau David, sunt menționați, dar majoritatea autorilor rămân anonimi. În Biblie, ei sunt simplu numiți "scribi" sau "profeți".
Aceste manuscrise s-au format de-a lungul întregii istorii a Israelului, deoarece generații de scribi profetici au strâns povestiri și poezii mai vechi, le-au integrat în compoziții mai mari, și apoi au format tot acest material în biblioteca unificată de manuscrise, "TaNaKh".
Este clar din textele din Psalmi și Profeți că acești cărturari profetici credeau că Duhul lui Dumnezeu călăuzea acest întreg proces, astfel încât, prin cuvintele omenești cuprinse în manuscrise, Dumnezeu să vorbească poporului său. De aceea aceste texte au fost atât de prețuite, studiindu-le și cumulându-le într-o colecție unificată. Nu știm cu pecizie când a fost terminat acest proces, dar aceasta s-a petrecut undeva în ultimele secole înainte de Isus.
În forma finală, TaNaKh oferă o interpretare profetică a istoriei Israelului care pretinde să reveleze scopurile lui Dumnezeu de a salva întreaga lume. Deși nu putem face dreptate întregii colecții într-un singur videoclip, este util să avem o privire de ansamblu asupra acestor manuscrise.
Tora începe cu faptul că Dumnezeu a creat și binecuvântat o mare moștenire: minunata noastră lume. Dumnezeu încredințează această lume minunată unei creaturi care reflectă imaginea Sa divină: omul. Sau, în ebraică, "Adam". Dumnezeu îi creează pe oameni în scopul de a conduce lumea ca împărați și regine ale creației... de a gestiona acest dar minunat care este lumea.
Întrebarea este dacă oamenii vor avea încredere în înțelepciunea lui Dumnezeu pentru a discerne binele și răul sau vor profita de autonomie și vor defini binele și răul după cum îi duce capul.
Dar, iată că, pe lângă oameni, întâlnim și o altă creatură : un șarpe misterios. Acesta este răzvrătit împotriva Creatorului și, prin înșelătorie, îi determină pe oameni să se răzvrătească împotriva generozității lui Dumnezeu. Ca rezultat, oamenii sunt separați de sursa divină a vieții lor și sunt exilați din grădina binecuvântării spre a muri într-un pustiu primejdios. De atunci, omenirea continuă să răspândească și să redefinească într-una binele și răul.
Și lucrurile merg într-un declin rapid. Oamenii construiesc orașe afectate de plaga violenței și asupririi, toate culminând cu întemeierea unui oraș numit Babilon, unde oamenii vor să se înalțe pe ei înșiși în locul lui Dumnezeu. Acum este stabilit conflictul de bază al întregii Biblii. Dumnezeu vrea să-și binecuvânteze lumea și să o conducă prin oameni. Dar acum oamenii sunt problema. Ei sunt sub influența răului. Sunt proști, au o viziune îngustă și se îndreaptă spre auto-distrugere.
Pentru toate astea Dumnezeu are o soluție: Avem nevoie de un om nou. Deci Dumnezeu promite că va veni un om nou care nu va mai avea încredere în șarpe. De fapt, el îl va zdrobi și va fi zdrobit, la rândul său, de el.
De aici, povestea urmărește linia promisiunilor pe care Dumnezeu le-a făcut unui bărbat și unei femei: Abraham și Sarah. Dumnezeu le încredințează aceeași binecuvântare divină dată omenirii la pagina 1. Deci, ei părăsesc Babilonul către o țară nouă, asemănătoare Grădinii, pe care Dumnezeu promite să o dea familiei lor.
Ceea ce urmează este povestea familiei lui Avraam. Trei generații: Avraam, Isaac și Iacov, urmate de 12 fii. Speranțele noastre sunt mari, până când citim povestea familială a acestora, foarte disfuncțională și distructivă. Mint, trișează, aproape că se ucid unul pe celălalt, ca să nu mai vorbim de scandalurile sexuale. Dar ce te-ai fi așteptat după povestea din Grădină? Sunt umani. În cele din urmă, familia lui Avraam sfârșește în exil în Egipt.
Toate aceste eșecuri ale familiei lui Avraam formează un fundal întunecat pentru puținele momente luminoase din poveste.
Dumnezeu rămâne, totuși, loial față de oameni. El chiar le face o promisiune veșnică numită "legământ", că va salva și va binecuvânta toată omenirea prin ea. Cum exact nu este clar. Dar familia lui Avraam este cea mai bună atunci când își oprește planurile egoiste și are încredere în făgăduința lui Dumnezeu cu o credință deplină. De aici, familia crește. Ei sfârșesc ca robi în Egipt.
Iar noi facem cunoștință cu un alt personaj principal al Torei, Moise. Dumnezeu îl înalță pe Moise spre a-i salva pe israeliți și a-i aduce pe munte, unde toți sunt chemați într-o relație de legământ cu Dumnezeu. Pentru întemeierea acestei relații, ei primesc 613 porunci, care sunt un ghid de schimbare a acestora într-un nou tip de oameni, astfel încât să-L reprezinte cu credincioșie pe Dumnezeu în lume. Moise intermediază acest întreg proces pentru că este un om cu har. El este ultimul profet prin care Dumnezeu vorbește cu Israelul. El este un preot care îi reprezintă pe israeliți înaintea lui Dumnezeu și este chiar numit rege, liderul Israelului și eliberatorul acestuia în vreme de restriște.
Dar, pe măsură ce Tora progresează, israeliții eșuează continuu. Ei încalcă legământul și chiar Moise se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu. De fapt, Torah se sfârșește cu Moise predicând că eșecurile Israelului vor continua până când se vor întoarce în Țara Făgăduită... și vor ajunge din nou în exil, dar, el are speranța că Dumnezeu își va împlini promisiunea de a salva Israelul. Într-o zi el le va șterge eșecurile, le va vindeca inimile lor egoiste astfel încât să poată iubi cu adevărat pe Dumnezeu și să trăiască. Apoi, Moise moare.
Scrierile finale ale manuscriselor Torei sunt surprinzătoare. Ele ne poartă înainte, în timp, unde îi cunoaștem pe cărturarii profetici care au alcătuit TaNaK-ul. Ei relatează din nou povestea lui Moise din punctul lor de vedere. Ne spun că niciodată în istoria lui Israel nu a apărut un profet ca Moise. Omule, ce bine ar fi să vină un alt prooroc - preot - rege ca el!
Cu asta, ne mutăm în Nevi'im, cea de-a doua secțiune a TaNaK-ului. Aceasta are două sub-colecții. În primul rând, primii profeți. Patru lucrări narative despre povestea lui Israel în Țara Promisă, vorbesc din perspectiva ulterioară a profetului. Lucrurile încep foarte bine sub conducerea lui Iosua. Ni se spune că a avut succes deoarece a fost la fel ca Moise. Și, el a meditat asupra Scripturii zi și noapte. Dar, în cele din urmă, chiar și Iosua eșuează, începând decăderea lungă și violentă a Israelului până la auto-distrugere, așa cum au anticipat povestea lui Moise și povestea Grădinii.
Aceste povestiri se concentrează în principal pe eșecul regilor, profeților și preoților, cum aceștia mint, înșeală, se omoară și se închină idolilor. Este, în principiu, o mai lungă și mai sângeroasă repetare a eșecurilor strămoșilor
Dar există câteva pete luminoase. Dumnezeu își reafirmă promisiunea legământului său de a binecuvânta omenirea printr-un om nou. Aceasta se va întâmpla printr-un rege din linia lui David. Avem aici niște povești despre oameni ca David sau Solomon care au momente luminoase precum a avut și Avraam când a avut încredere în Dumnezeu. Dar asta nu durează niciodată. Nu știați că familia lui Avraam se termină chiar de unde a început, cucerită și exilată în Babilon. Dar amintiți-vă că întreaga poveste se spune din perspectiva ulterioară a profetului. Ei știu că exilul nu este sfârșitul. Deci, ei concep aceste povestiri despre trecutul Israelului ca indicatori pentru viitoarea lor speranță, când Dumnezeu își va salva poporul din Babilon și-l va trimite pe acel nou împărat care va fi ca Moise, David și Solomon în zilele lor bune.
De fapt, este vorba despre a doua parte a lui Nevi'im, care este în întregime despre profeții din urmă. Există 3 lucrări mari și 12 scurte conectate la profeți specifici. Acest proiect reamintește intenționat cei 3 plus 12 strămoși de la Geneză încoace, ale căror povești despre eșec au conținut în ele semințele speranței. Aceste manuscrise profetice sunt încărcate cu referințe încrucișate care se leagă din nou cu narațiunea Torei și a profeților și poartă povestea în continuare. Slujba profeților lui Israel a fost ca aceea a lui Moise: să acuze vechiul Israel de eșec și corupție, și să-i avertizeze despre rezultatul care se va arăta: Ziua cea mare a Domnului, care s-a încheiat cu înfrângerea și exilul în Babilon.
Dar și profeții au promis că Dumnezeu avea un scop: acela de a-și purifica poporul și a recrea un nou Israel care va fi credincios precum Avraam. Ei vor trăi într-o nouă relație de legământ cu Dumnezeu sub domnia domnitorului promis care este descris ca un nou Moise, dar provenind din seminția lui David. El va fi cel care va restaura binecuvântarea lui Dumnezeu în întreaga lume. Concluzia Nevi'imului este la fel ca și cea a Torei.
Există o notă comună în scrierile profetice ale TaNaK-ului. Ele reflectă de la începuturi până acum toată povestea. Îi îndeamnă pe cititori să anticipeze sosirea unui nou profet precum Moise, pe care îl numesc "Ilie". El va anunța sosirea Dumnezeului lui Israel care va curăța poporul și-l va salva.
De aici, ne mutăm în subcolecția a treia și finală a lui TaNaK-ului, Ketuvim, o colecție diversă de manuscrise. Fiecare dintre ele a fost proiectată pentru a face legătura între temele cheie din Tora și Profeți și a le dezvolta mai departe printr-o țesătură elaborată de referințe încrucișate.
De exemplu, manuscrisul Psalmilor este introdus de două poeme care sunt în concordanță cu începutul Torei și al Profeților.
În primul psalm, îl întâlnim pe Cel Drept care este descris ca un nou Iosua, un lider de succes care meditează asupra Scripturilor. El este precum regele promis de Moise și este ca un copac veșnic al vieții în Grădina Edenului.
Psalmul al doilea identifică apoi această figură: este împăratul promis, fiul lui Dumnezeu din linia lui David, care va învinge răul dintre neamuri și va restabili binecuvântarea lumii de către Dumnezeu.
Restul manuscriselor Psalmilor îl învață pe poporul lui Dumnezeu să se roage în timp ce așteaptă această speranță viitoare. Apoi, există manuscrise de înțelepciune care abordează unele dintre cele mai dificile întrebări ridicate de povestea Torei și a Profeților. Deci, Proverbele sună ca Moise în Tora: încredeți-vă în Dumnezeu, fiți credincioși și ascultători și veți avea pace și succes. Dar, în plus, Eclesiastul și Iov reflectă istoria complicată a lui Israel și spun:"Da, am încercat asta și nu este așa de simplu."
Aceste trei cărți au o abordare profundă despre ce înseamnă să trăiești cu înțelepciune în lumea bună și adesea confuză a lui Dumnezeu.
Două dintre ultimele cărți din TaNaKh care urmează, au o contribuție crucială. Manuscrisul Daniel privește înapoi către lunga istorie a eșecului și suferinței lui Israel ca printr-o ușă ciudată de speranță într-un nou viitor pentru lume. Într-o zi, acel om nou promis în Tora și în Profeți va sosi. El va fi călcat în picioare de animalitatea umană înclinată spre rău. Dar atunci Dumnezeu îl va revendica și îl va ridica la Sine pentru a conduce lumea în puterea divină.
În cele din urmă, parcurgerea Cronicilor relatează întreaga poveste a TaNaKh-ului, de la început până la întoarcerea Israelului din exil. Autorul se concentrează pe promisiunea lui Dumnezeu făcută lui David cu privire la un viitor rege care va reuni poporul lui Dumnezeu într-un nou Ierusalim și va aduce binecuvântarea divină peste națiuni.
Liniile finale ale parcurgerii manuscriselor Cronicilor au fost coordonate cu texte cheie din întregul TaNaKh. Ele păstrează vie speranța unei ultime reveniri din exil, indicând sosirea unui israelit al cărui Dumnezeu este cu el și care se va ridica și va restaura noul Ierusalim.
Așa se termină povestea.
TaNaKh-ul este o colecție maiestuoasă și intenționat compusă din vechile manuscrise evreiești, urmărind o anumită linie. Aceste texte diverse care vorbesc despre toate perioadele din istoria lui Israel au fost țesute împreună ca o poveste unificată despre promisiunea legământului lui Dumnezeu față de Israel și față de întreaga umanitate. Ele au fost făcute pentru o viață de lectură și reflecție deoarece aceste cuvinte remarcabile, deși sunt omenești, oferă un cuvânt divin al înțelepciunii și speranței viitoare, despre care încă se mai vorbește și astăzi.
Notă:
pentru a vedea subtitrarea în română se merge la Setări > Subtitrări > Engleză > Subtitrări > Traducere automată > Română
https://youtu.be/ALsluAKBZ-c
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu